E definitiv: Jandarmeria amendează ilegal!
Alți doi protestatari au câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria română, după ce instanțele de judecată au motivat că amenzile au fost scrise abuziv la Congresul PSD.
Vă reamintim că pe 10 martie 2017, în interiorul Sălii Palatului, s-a desfășurat Congresul PSD, unde Liviu Dragnea, unicul candidat, urma să câștige președinția partidului. Subordonații lui Carmen Dan au fost prezenți la eveniment și au întocmit în jur de 50 de procese verbale persoanelor care s-au adunat în zonă. Majoritatea acestora au fost amendați, conform interpretării jandarmilor, pentru că participau la o contramanifestație și “strigau lozinci împotriva partidului”, lucru care nu ar trebui să fie de condamnat într-o democrație.
În afara abuzului comis de jandarmi, departamentul juridic al D.G.J.M.B a depus la instanță un protocol al adunării publice declarate de PSD, pentru a motiva faptul că protestatarii participau la o contramanifestație. Avocatul cu care colaborăm a sesizat ilegalitatea acestui act administrativ căruia îi lipseau două semnături importante: cea a Primarului și cea a Secretarului General al Municipiului București.
Tribunalul a decis ca Jandarmeria să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 714 lei, reprezentând onorariul avocatului.
Să nu uităm că această instituție se întreține din taxele plătite de contribuabili. Cine își asumă responsabilitatea pentru aceste sume pe care Jandarmeria a început să le plătească cu titlu de cheltuieli de judecată? Este evident că instituția Jandarmeriei a devenit “câinele de pază” al PSD-ului, care respectă fără echivoc ordinul primit de la partid, încălcând de nenumărate ori libertatea de exprimare, libertatea presei, Constituția țării și tratate internaționale. Toate aceste manifestări abuzive ale forțelor de ordine, coroborate cu eventuala dezincriminare a abuzului în serviciu la care lucrează Dragnea de doi ani, ne vor introduce, mai repede decât ne-am imaginat, într-o dictatură autentică. Motivul pentru care este bine să îi chemăm în instanță este acela că în sala de judecată ne luptăm cu legea în mână, nu cu pumnul, așa cum sunt aceștia învățați în unitate.